Ai observat cum curge apă de sub mașina de spălat în timpul programului? Poți să stai liniștit, nu înseamnă automat că aparatul este defect. Problema poate veni de la un furtun slăbit, o conexiune care nu mai etanșează bine, filtrul de evacuare sau chiar instalația sanitară din apropiere. Ce poate fi și ce trebuie să faci?
Curge apă de sub mașina de spălat. Ce trebuie să faci?
Sigur nu trebuie să te gândești direct la înlocuirea mașinii de spălat.
Ce poți face?
- Oprește programul mașinii de spălat.
- Scoate aparatul din priză, dacă poți face acest lucru în siguranță și zona prizei este uscată.
- Închide robinetul de alimentare cu apă al mașinii.
- Șterge apa pentru a vedea dacă scurgerea continuă.
- Nu porni din nou mașina înainte să identifici cauza.
Important: Dacă apa este în apropierea unei prize sau a unor cabluri electrice, evită contactul cu zona udă.
Ce poate fi?
Furtunul de alimentare pierde apă
Una dintre principalele cauze este furtunul prin care intră apa în mașina de spălat. Concret, problema poate apărea la
- racordul dintre furtun și robinet sau la conexiunea din spatele mașinii
- garnitura poate fi uzată
- racordul se poate slăbi
- sau furtunul poate avea o fisură.
Furtunul de evacuare
Problema scurgerilor poate apărea numai la evacuare, așa că este important să verifici furtunul de evacuare aflat în spatele aparatului. Acesta poate fi:
- desprins din sifon sau din conducta de evacuare
- fisurat
- îndoit
- montat incorect
- prins insuficient.
Dacă apa apare mai ales spre finalul programului, furtunul de evacuare este unul dintre primele lucruri care trebuie verificate.
Sifonul sau evacuarea este înfundată
Scurgerile de apă mai pot apărea atunci când conducta în care evacuează apa nu mai face față debitului. Apa poate refula prin sifon și ajunge pe podea, dând impresia că vine direct din mașină.
Filtrul mașinii nu mai etanșează
O altă cauză poate fi filtrul mașinii care nu mai face etanș. Majoritatea mașinilor de spălat au în partea inferioară un filtru al pompei de evacuare. Dacă filtrul a fost curățat recent și nu a fost închis corect, apa poate începe să curgă prin acea zonă.
Garnitura ușii este deteriorată
La mașinile cu încărcare frontală, garnitura mare din cauciuc din jurul hubloului poate fi tăiată, perforată sau deformată. Astfel, apa se poate scurge pe partea frontală și apoi ajunge sub mașină.
Mașina face prea multă spumă
Prea mult detergent sau folosirea unui detergent nepotrivit poate produce exces de spumă.
Aceasta poate ieși prin anumite zone ale aparatului și poate forma apă pe podea. Dacă problema apare ocazional și observi foarte multă spumă în tambur, merită verificată și cantitatea de detergent folosită.
Problema poate fi în interiorul mașinii
Dacă furtunurile și conexiunile exterioare sunt uscate, scurgerea poate proveni din interior.
Poate fi vorba despre cuvă sau alte componente interne. În acest caz, aparatul trebuie verificat de un tehnician de electrocasnice.
Instalator sau tehnician pentru mașini de spălat?
Depinde de locul în care apare problema. Dacă apa vine de la robinet, racorduri, sifon, conducta de evacuare sau conexiunile instalației, ai nevoie în general de un instalator.
Dacă pierderea vine din interiorul mașinii, din pompă, garnitură sau alte componente ale aparatului, ai nevoie de un service pentru electrocasnice.
Totuși, un meseriaș poate identifica rapid dacă problema ține de instalația casei sau de mașina de spălat și te poate ajuta să eviți intervenții inutile.
Ai apă sub mașina de spălat? Trimite-ne o fotografie cu zona în care apare apa și, dacă este posibil, cu furtunurile și racordurile din spatele mașinii. Putem identifica dacă problema pare să vină din instalația sanitară și îți putem spune ce intervenție este necesară înainte de programare.
